Sa ne rugam pentru tara noastra!

Despre viata crestina!

Conflict de interese!

Care sunt interesele noastre acum ,in momentul de fata?

Si aici fiecare din dvs puteti sa spuneti ce interese aveti!

Oricare interes ar fi totusi,intotdeauna va exista un conflict de interese in noi,orice am face noi.In Cuvantul lui Dumnezeu la Ev.dupa Matei la cap 6 incepand cu v.19 si pana la v.33 este relatat despre adevaratele comori,neputinta de a sluji la doi stapani si despre grijile si ingrijorarile.

Ceea ce vreau sa spun este ca pe fiecare ne confruntam cu acestea ,cu grijuri ( nu exista nimeni dintre noi sa nu aiba ingrijoari),interesul pentru lucrurile materiale si mai ales alegerea sau tentatia de a sluji la doi stapani.

Ideea e ca putem trece peste acestea daca noi urmarim acest lucru Cautam Imparatia lui Dumnezeu.Propun sa ne rugam pentru fiecare dintre noi care spunem ca suntem crestini.

Dumnezeu sa ne ajute la aceasta! Amin.

Credinta se bazeaza pe predarea voinţei faţă de Dom­nul Isus!

Simţirile curate sunt cu totul altceva decât credinţa salvatoare. Ce mulţi pot fi oamenii care impresionaţi de o cântare duioasă varsă lacrimi, dar viaţa lor rămâne neschimbată! Dumnezeu vrea să atingă conştiinţa şi inima (voinţa) omului. Realitatea că păcătosul pierdut este încărcat cu greutatea păcatelor sale şi că Fiul lui Dumnezeu a venit ca să-l salveze de la moarte trebuie înţeleasă ca cel mai mare adevăr. Aici ţinteşte Cuvântul lui Dumnezeu - pleacă-ţi inima înaintea Sa! Păcăto­sul poate fi ajutat numai prin întoarcerea sa la Dumnezeu.

Adevărul lui Dumnezeu nu are intrare pe poarta simţurilor, ci pe poarta conştiinţei. La o predică de evanghelizare este neesenţial dacă mulţi oameni sunt mişcaţi până la lacrimi, ci im­portanţa constă în faptul ca multe conştiinţe să fie mişcate pentru a-şi recunoaşte păcatele şi starea lor de pierzare. Şi atunci când conştiinţa păcătosului este mişcată şi omul începe să strige după aju­tor, nu este bine să se bazeze pe simţiri. Nu aştep­ta un sentiment de graţiere, ci primeşte harul prin credinţă! Graţierea (harul) şi pacea inimii nu se arată în dependenţă de simţiri, ci de credinţă.

Un creştin a povestit următoarele: În vara anului 1870 încă nu-mi revenisem bine după o puternică răceală cu temperatură. Pe deasupra slăbiciunii mele trupeşti, s-a ivit în inima mea şi o nelinişte. Atunci m-am rugat mult lui Dumnezeu pentru iertare. Am citit într-o scriere că un predi­cator îi spuse unui om care căuta pacea: „Dumneavoastră vreţi să ajungeţi la siguranţa mântuirii nu prin credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, ci aşteptaţi mai degrabă un înger, un vis sau o voce din cer. Vreţi să auziţi sau să vedeţi ceva. Dar o astfel de promisiune nu există. Cuvântul lui Dum­nezeu spune despre Isus Cristos: ‚Oricine crede în El, nu va merge la pierzare, ci va avea viaţa veşnică.’ Deci, Dumnezeu cere ca fiecare păcătos să creadă în Fiul Său şi unui astfel de om îi dăruieşte viaţa veşnică." Aceasta m-a îndemnat să citesc cu toată atenţia Cuvântul lui Dumnezeu. Deseori, în zorii dimineţii citeam în linişte câte un capitol din Noul Testament. Aşa am găsit într-o zi acel verset din Romani 8.16: ‚Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu’. Atunci mi-am dat seama că dacă Duhul lui Dumnezeu dă mărturie duhului omului despre înfierea sa, atunci sufletul trebuie să găsească siguranţă şi mântuire. Am căzut în ge­nunchi în faţa lui Dumnezeu, cerând iertare, pace şi siguranţa mântuirii. Simţeam atunci că m-ar fi cuprins o disperare veşnică dacă nu veneam la această nădejde; atunci sau niciodată! Şi Dumne­zeu, care este bogat în dragoste şi milă, care este gata să dăruiască mai mult decât cerem noi, mi-a îndreptat privirea spre jertfa de la cruce. Acolo am văzut prin credinţă pe Fiul lui Dumnezeu în moarte şi judecată pentru a purta pedeapsa păca­telor mele. Atunci a căzut greutatea din spatele meu şi am găsit pacea! Ce har al lui Dumnezeu şi ce fericire!

Toţi care au siguranţa mântuirii sunt asigu­raţi că nădejdea lor se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu pe simţirile lor.

Un creştin adevărat, care a trăit mântuirea, cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos ca Domn şi Păstor al său personal. Viaţa nouă, dum­nezeiască, este adânc ancorată în ascultare şi încredere.

Se poate răspunde la întrebarea: „Ce este credinţa?" astfel: Credinţa înseamnă încredere deplină şi ascultare de Dumnezeu. Credinţa este în afara teoriei cunoaşterii şi în afara teritoriului simţirilor şi presimţirilor. Credinţa este predarea voinţei credinciosului în mâinile Domnului Isus. Putem să înţelegem mai uşor acest adevăr din pilda unei logodne. Un băiat este cunoscut aşa de puţin de fata care urmează să-i fie soţie. El o întreabă dacă doreşte să meargă împreună pe drumul vieţii. Cuvântul ei îl leagă, iar el garantea­ză că o va iubi şi se va îngriji de ea tot timpul. Aşa se întemeiază o minunată şi nedespărţită legătură a vieţii. Mireasa i-a dăruit mirelui inima şi viaţa ei. Şi tot aşa mirele.

Salvarea (mântuirea) din păcat conduce pe credincios în părtăşie (comuniune) cu Domnul Isus. Aceasta este o relaţie de viaţă aşa cum este într-o căsnicie adevărată; aceasta înseamnă depli­nă unitate între două persoane. Nici unul nu are secrete faţă de celălalt. Este o unitate în dragoste unul faţă de altul, de încredere şi slujire. Fiecare este pentru celălalt cea mai mare comoară. Această relaţie adâncă dintre Domnul Isus şi copiii lui Dumnezeu este din punctul de vedere al oamenilor foarte slabă, dar din partea Domnului ea este adeverită pe deplin. La El învăţăm ce este dragostea, credincioşia şi deplina predare. O ast­fel de relaţie între Mântuitor şi cel mântuit are ca punct de plecare al stării de har, de copilărie în credinţă: pocăinţa şi naşterea din nou.

Credinţa care mântuieşte, viaţa veşnică, înfierea făcută de Dumnezeu şi siguranţa harului - toate acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu prin Cuvânt şi prin Duhul Sfânt.

Dumnezeu vrea să facă această lucrare de har în fiecare păcătos care se recunoaşte vinovat. El îi cheamă pe toţi la mântuire. Fiecare păcătos este răspunzător dacă deschide inima spre harul lui Dumnezeu sau o închide în faţa Lui. Despre toţi oamenii, Domnul Isus spune: „Cine este din adevăr, ascultă glasul meu" (Ioan 18:37). Eşti tu din adevăr? Aceasta înseamnă: „Eşti tu sincer în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei tale, să vii cu neliniştea inimii, cu greutăţile trecutului tău la Mântuitorul care te iubeşte nespus de mult?"

Tu ştii acum calea, nu amâna pentru a merge pe ea!